Archive | April, 2013

Lipsa somnului, reflux si alte probleme….

16 Apr

Tot aud de o vreme incoace zicala: “copii mici, probleme mici – copii mari, probleme mari” si ma ingrozesc pentru ca noi traversam oricum o perioada cam nasoala 😦 Galuscuta mea are reflux gastro-esofagian, reflux care o face sa dea mai mereu afara, fie ca e vorba de mici (sau mari) regurgitari sau despre varsaturi in toata regula. Mai nou, cantitatea de lapte pe care o da afara mi se pare pur si simplu uriasa si ma gandesc cu groaza oare ce ii mai ramane in stomacel?! Am ajuns sa o manevram cu grija maxima, ca pe o bomba cu ceas, sau ca o pe o sticla plina ochi, mereu cu grija sa nu “dea pe dinafara”. Nici nu se mai pune problema sa o lasam la orizontala pentru ca ar da afara cat ai zice peste 😦 Colac peste pupaza, am avut si colici, taman acum, la doua luni jumate, cand alti copilasi scapa de ele! Am aflat si noi cu aceasta ocazie ce inseamna plansul neconsolat, cand copilul tau se chirceste de durere si tu nu ai cum sa il ajuti! Tare as fi vrut sa nu stiu niciodata ce inseamna asta… Desigur, peste toate astea se adauga si plansul cauzat de reflux, pentru ca placut nu are cum sa fie sa iti tot vina mancarea in sus pe esofag, insotita de o cantitatea oarecare de acid gastric… Ideea e ca, in urma acestor probleme, somnul  lui M. a avut foarte mult de suferit…ca sa fiu mai exacta, nu mai doarme! Daca noi ne puteam numara printre acei fericiti parinti ai caror puiuti se trezesc doar de doua ori pe noapte, am experimentat si noi cosmarul trezitului din ora in ora. Desigur ca ne-a adus in pragul nebuniei, amandoi fiind niste “somniaci” notorii. Am incercat orice, absolut orice ca sa ne recapatam toti trei (noi, parintii si puiul mic) rutina de somn inapoi. Am plimbat-o pe M. in aer curat cat de mult, am evitat somnicurile de peste zi, ne-am jucat etc etc etc… Rezultatul a fost egal cu zero… Problema cea mai mare este desigur ca ea nu doarme, ca doar stim si noi importanta uriasa a unui somn sanatos la bebelusi! Problemele anexe ar fi ca noi suntem chiauni de somn si nu mai suntem efectiv rationali si umani. Am ajuns sa facem niste lucruri de care nu suntem mandri deloc, cum ar fi sa ne certam ca prostii, sa urlam la M. sa doarma (asta mi-e foarte greu sa o recunosc si inca ma doare cand ma gandesc) si alte tampenii de oameni nedormiti si cu nervii intinsi la maxim 😦 Ne-am inscris chiar si la un seminar despre probleme de somn la bebelusi, dar seminarul e de abia in seara asta, asa ca impresii despre el si utilitatea lui intr-un post viitor 🙂 Aseara  M. a suferit foarte tare, iar noi am plans cu ea in brate de frustrare si neputinta. Am decis atunci sa ne revenim si sa nu ne mai gandim cu atata pesimism la perioada pe care o traversam! Ca doar e datoria noastra sa fim aici pt M., sa fim stalpii ei de sustinere si sa o ajutam si iubim neconditionat! Doar nu e vina ei ca o doare, ca nu poate sa doarma si ca e agitata! Asa ca, ne-am imbracat fain frumos si am iesit cu ea afara, ne-am plimbat, ne-am tinut noi doi de mana (si galusca in marsupiu) si pentru prima data de vreo doua saptamani incoace am fost fericiti! Am fost o familie, ne-am iubit si am simtit o pace interioara minunata! Nu stiu daca a contat sau nu (eu cred cu tarie ca DA) si faptul ca ieri am fost amnadoua la Biserica, dar iubirea noastra mica a ales sa ne rasplateasca cu o noapte de somn 🙂 Astazi sunt odihnita si indragostita de familia mea. Ma doare ca ea inca are probleme, dar stiu ca o sa fie bine si ca o sa fim aici pentru ea. Te iubim, galusca scumpa, din tot sufletul si cu toata inima!

 

De ce plangi, puiule?

12 Apr

Nu stiu daca exista ceva mai frustrant pentru proaspetii parinti decat plansul bebelusului lor… Evident, nu imi las copilul sa planga! Ca orice copil crescut in attachment parenting, M. sta aproape tot timpul in brate. De ieri, sunt mamica purtatoare, de asemenea, si sunt tare mandra! Ne-am plimbat in Manduca vreo 3 ore minunate si a fost foarte fain, recunosc! Incerc sa inteleg de ce mai sunt inca mamici care nu isi poarta puii… Bun, ca sa revin la subiect (am prostul obicei de a o lua pe langa mai mereu), incerc sa ii creez puiutei mele toate conditiile ca sa fie fericita: alaptez la cerere, o tin mereu in brate, o port, doarme numai cu mine, cu tati sau cu buni, imi dedic tot timpul meu ei, o masez pe burtica, o ador si ii arat in permanenta asta! Buuun, dar de ce plange puiul?! O fi burtica, o fi suparata, o fi refluxul… Deja mi-e groaza de venirea serii, cand inevitabil stiu ca urmeaza sa aud dinnou plansul ei sfasietor… si fiecare planset imi strapunge inima ca un pumnal si imi scurteaza viata cu inca in an…Cel mai frustrant e cand fac ture, ture prin camera cantand disperata cantecele cu versuri improvizate si imitand pasi de dinozaur, de vals sau topaind pur si simplu in incercarea de a calma copilul si brusc cineva se trezeste sa ma intrebe: dar de ce plange??? Imi vine sa urlu si imi imaginez instant cum scot pistolul si impusc persoana in cauza direct in frunte! Pai de ce plange?! Poate ca frustrarea mea vine din neputinta de a o calma, din neputinta de a-i lua durerea, caci jur ca daca as putea mi-as transfera durerea ei fara sa clipesc 😦 Parintii mai experimentati m-au asigurat ca o sa treaca, ca sunt colici sau alte disconforturi care vin la pachet cu primele luni din viata lui bebe, dar in mintea mea este totusi o catastrofa! Desigur ca toate emotiile si trairile imi sunt amplificate, pe de o parte datorita hormonilor, pe de alta datorita lipsei somnului si a oboselii care se tot acumuleaza. Totusi, am decis sa imi revin de dragul puiului meu… Nici macar nu mai conteaza de ce plange, conteaza ca eu sa fiu acolo pentru ea, sa o tin in brate, sa o iubesc, sa o mangai… Nu, parintii nu pot sa ia durerea copiiilor asupra lor, dar pot sa lase de-o parte nervii si frustrarea, sa tina puiul strans in brate, sa il scoata la aer cat mai mult oricat ar fi de obositi si sa il ajute sa treaca peste aceasta perioada grea. Nervii, stresul, irascibilitatea nu ne vor face sa ne fie mai usor, ba dimpotriva! Nu pot sa fiu ipocrita si sa nu recunosc ca sunt tentata sa cad si eu in acesta capcana, ba chiar am si cazut de multe ori…am tipat, am plans si m-am prabusit neputincioasa intr-un fotoliu in timp ce M. urla ca din gura de sarpe… Nu pot sa promit ca de acum incolo nu o sa o mai fac, dar pot sa promit ca o sa incerc sa ma schimb si sa nu ma mai intreb disperata: DAR ACUM DE CE MAI PLANGI OARE?! ci o sa incerc doar sa o iubesc si sa fiu langa ea no matter what…
Te iubesc, pui scump!♥♡♥♡♥
image

Despre muls si pompe bune

10 Apr

Aventura mea cu alaptarea a inceput la o ora dupa nasterea lui M. Sunt printre norocoasele care adora sa il aiba pe bebe la san, nu am avut niciodata ragade sau altfel de leziuni si bebe suge viguros si cu pofta! Astea ar fi aspectele bune, insa trebuie sa fiu realista si sa recunosc ca alpatarea mi-a si dat foooarte mari batai de cap! Deocamdata am 10 saptamani de alaptare si cred mi-au murit jumatate din neuroni din cauza stresului generat de acest lucru. Inainte sa nasc eram tare naiva… credeam ca e foarte simplu, ca iti dai jos tricoul, pui bebele la san si gata! Si cam asa a fost vreo doua saptamani, dupa care a inceput stresul. Principalul motiv de stres a fost productia insuficienta, desi nu cred ca a fost cazul… Totusi niciun medic, consultant in alaptare sau site de profil nu au reusit sa ma convinga ca daca nu am sanii tari si daca nu imi curg rauri, rauri am totusi lapte! Da, stiu…am citit multa teorie, dar nu pot sa scap de obsesie! Si cum litri de ceai de stimulare a lactatiei (bleah!) bauti si stimulentele luate sunt cam apa de ploaie, am inceput sa fac singurul lucru cu adevarat eficient: sa mulg! Si acum ajungem la subiectul POMPE! Prima mea pompa cumparata de sot la recomandarea asistentelor din maternitate a fost Primi Pasi manuala cu vreo 35 de lei (multumesc doamnelor!) Am tot citit pe net cat de proaste sunt aceste pompe si cat de ineficiente… ei bine, eu am folosit-o cu succes, adica scotea pompa lapte, dar neavand etalon de comparatie nu intelegeam daca isi face sau nu treaba bine. Visam si eu la o Avent electrica (cam 500 ron cred) cum viseaza soferul de Logan sa conduca un Mercedes… Visul mi s-a indeplinit saptamana trecuta, cand am primit de la o prietena o Avent electrica! Ce bucurie pe mine! Ce frumoasa si eleganta pompa, ce materiale de calitate, ce ambalaj profi! No bun…vorba aceea, sa trecem la treaba! Am muls prima data sanul plin cu partea electrica si am zis woooow ce desteapta e!!! Cum poti tu sa ii arati viteza dorita si ce blanda e cu sfarcul! Eram foarte incantata! A doua zi am incercat dinnousa mulg dupa ce M.  a terminat de papat, ca sa golesc sanul. Si pompeaza, si pompeaza si nu iese nimic, asta in conditiile in care in mod normal mai scoteam 20-40 ml… Sceptica, o iau pe biata pompa de la PP (care zacea saraca aruncata intr-un colt) si pompez… Surprizaaa!!!! Lapticul curge…  Sigur ca m-am gandit ca pompele electrice nu-s asa de bune, asa ca am transformat Aventul in manuala. Acum scoate mai bine, e ok, dar nu vad diferenta majora fata de prietena mea de la PP…desigur, decat de pret 😀

 

In brate

9 Apr

Primul post pe blog… Il scriu, desigur, cu M.  in brate, de pe telefon. Ma uit la ea si mi se umple inima de fericire! Uit ca mi-e frig, foame si ca trebuie sa merg la toaleta… vreau sa stau asa cat mai mult timp. E perfect! Ii aud respiratia linistita, o protejez cu caldura mea si pot sa ii mai fur cate un pupic pe falcutele durdulii sau pe capsor. Nu pot si nu vreau sa o las jos, cum am tot fost indrumata! Am nevoie de ea exact in aceeasi masura in care are ea de mine. Nu stiu cum au putut parintii nostri sa ne abandoneze in patut. Nu le reprosez nimic, erau alte vremuri, doar ca nu inteleg cum de nu a triumfat instinctul de mama care trebuie sa isi simta puiul aproape. De abia astept sa gasesc si un marsupiu sau sling ok si sa o pot purta pe M. tot timpul! Ce poate fi mai frumos??!!