De ce plangi, puiule?

12 Apr

Nu stiu daca exista ceva mai frustrant pentru proaspetii parinti decat plansul bebelusului lor… Evident, nu imi las copilul sa planga! Ca orice copil crescut in attachment parenting, M. sta aproape tot timpul in brate. De ieri, sunt mamica purtatoare, de asemenea, si sunt tare mandra! Ne-am plimbat in Manduca vreo 3 ore minunate si a fost foarte fain, recunosc! Incerc sa inteleg de ce mai sunt inca mamici care nu isi poarta puii… Bun, ca sa revin la subiect (am prostul obicei de a o lua pe langa mai mereu), incerc sa ii creez puiutei mele toate conditiile ca sa fie fericita: alaptez la cerere, o tin mereu in brate, o port, doarme numai cu mine, cu tati sau cu buni, imi dedic tot timpul meu ei, o masez pe burtica, o ador si ii arat in permanenta asta! Buuun, dar de ce plange puiul?! O fi burtica, o fi suparata, o fi refluxul… Deja mi-e groaza de venirea serii, cand inevitabil stiu ca urmeaza sa aud dinnou plansul ei sfasietor… si fiecare planset imi strapunge inima ca un pumnal si imi scurteaza viata cu inca in an…Cel mai frustrant e cand fac ture, ture prin camera cantand disperata cantecele cu versuri improvizate si imitand pasi de dinozaur, de vals sau topaind pur si simplu in incercarea de a calma copilul si brusc cineva se trezeste sa ma intrebe: dar de ce plange??? Imi vine sa urlu si imi imaginez instant cum scot pistolul si impusc persoana in cauza direct in frunte! Pai de ce plange?! Poate ca frustrarea mea vine din neputinta de a o calma, din neputinta de a-i lua durerea, caci jur ca daca as putea mi-as transfera durerea ei fara sa clipesc 😦 Parintii mai experimentati m-au asigurat ca o sa treaca, ca sunt colici sau alte disconforturi care vin la pachet cu primele luni din viata lui bebe, dar in mintea mea este totusi o catastrofa! Desigur ca toate emotiile si trairile imi sunt amplificate, pe de o parte datorita hormonilor, pe de alta datorita lipsei somnului si a oboselii care se tot acumuleaza. Totusi, am decis sa imi revin de dragul puiului meu… Nici macar nu mai conteaza de ce plange, conteaza ca eu sa fiu acolo pentru ea, sa o tin in brate, sa o iubesc, sa o mangai… Nu, parintii nu pot sa ia durerea copiiilor asupra lor, dar pot sa lase de-o parte nervii si frustrarea, sa tina puiul strans in brate, sa il scoata la aer cat mai mult oricat ar fi de obositi si sa il ajute sa treaca peste aceasta perioada grea. Nervii, stresul, irascibilitatea nu ne vor face sa ne fie mai usor, ba dimpotriva! Nu pot sa fiu ipocrita si sa nu recunosc ca sunt tentata sa cad si eu in acesta capcana, ba chiar am si cazut de multe ori…am tipat, am plans si m-am prabusit neputincioasa intr-un fotoliu in timp ce M. urla ca din gura de sarpe… Nu pot sa promit ca de acum incolo nu o sa o mai fac, dar pot sa promit ca o sa incerc sa ma schimb si sa nu ma mai intreb disperata: DAR ACUM DE CE MAI PLANGI OARE?! ci o sa incerc doar sa o iubesc si sa fiu langa ea no matter what…
Te iubesc, pui scump!♥♡♥♡♥
image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: