Archive | May, 2013

Stiinta vs instinctul – To co-sleep or not to co-sleep

28 May

Mare zarva mare de aseara pe grupul de Mamici de pe Facebook… Se posteaza un articol care blameaza co-sleepingul si il ascociaza cu risc mare de SIDS si cu alte riscuri pentru bebelusii de pana la trei luni. Cum era de asteptat, s-au format si doua tabere si s-au duelat (poate inca se mai dueleaza) in argumente si exemple. Practic, unii sustin ca instinctul matern trebuie sa primeze si ca bebelusul clar trebuie sa stea langa mami, fie zi sau noapte, iar altii sustin ca trebuie sa urmam studiile care clar arata ca bebe doarme mai bine singur. Ok, parerea mea se stie ca e ULTRA PRO CO-SLEEPING…parere formata in urma studiului intens al riscurilor in raport cu beneficiile, asa ca nici nu prea imi bat capul sa  intervin. Cu toate acestea, ma simt nevoita sa aduc niste completari.

Se sustinea sus si tare de catre varii persoane ca noi, cele care am ales bed-sharing, suntem neinformate, inconstiente si ascultam de sfaturi din batrani si de mame-guru in loc sa deschidem bine ochii si sa vedem cercetarile facute in domeniu, ca instinctele astea sunt niste aberatii. Asa o fi, oare?  Pai omul este o masinarie perfect functionala, Dumnezeu sau Evolutia, cum doriti voi sa o percepeti, ne-a facut perfect functionali, astfel incat sa putem supravietui si sa ne putem perpetua specia. Instinctele de supravietuire exista in fiecare dintre noi si sunt incontestabile. Din acest motiv, in timpul sarcinii si dupa nastere se secreta un veritabil cocktail de hormoni care o fac pe mama sa isi iubesca puiul cu toata fiinta ei, sa il protejeze cu pretul propriei ei vieti, sa fie dependenta de mirosul puiului ei, sa tanjeasca dupa atingerea acestuia, sa ii arda buzele de dorinta de a-l saruta! Daca nu ar fi asa, am fi disparut de mult ca specie. Cum poate cineva sa conteste acest lucru? Cum poti afirma ca instinctele sunt “depsite” si ca trebuie sa urmam ultimele cercetari stiintifice? Sunt aceleasi mecanisme de aparare care te fac sa iti tragi degetul de pe soba fierbinte, dar pe acelea nu le contesta nimeni, nu? Exact la fel, corpul nostru secreta toti acei hormoni care ne fac sa avem instincte materne, e o chestiune  fiziologica, medicala, nu sunt basme din batrani! Corpul nostru striga dupa atingerea bebelusului, after all, a fost 9 luni parte din tine… Cum il poti proteja mai bine daca nu la pieptul tau?! Deci instinctele materne nu-s povesti cu pesti, sunt reactii naturale, fiziologice ale organismului femeii declansate de nastere! Acum faptul ca noi alegem sa le ignoram pentru ca ni se spune ca ASA TREBUIE sa doarma bebe in patut, singurel…well, prostia noastra…

Desigur ca, in momentul in care decizi ca e natural si firesc sa dormi cu bebe, e de datoria ta sa te asiguri ca ai creat conditiile ideale, ca salteaua e ferma si de calitate, ca cearceaful e bine ancorat de ea, ca nu ai sute de perne pufoase, ca nu exista riscul ca  bebe sa fie prins sub patura/ plapuma si asa mai departe. Asta e o chestiune de bun simt, exact aceleasi masuri le iei si daca decizi sa iti culci puiul in patut. La fel, vei fi atent la temperatura camerei si la imbracamintea copilului, astfel incat sa eviti supra-incalzirea. Ce-i asa de complicat? Unde e pericolul? Ca te intorci peste bebe? Dati-mi voie sa rad… Poate daca esti mort de beat sau cu ceva substante interzise la bord!

A nu se intelege ca ii blamez pe cei care aleg doar room-sharing. Atata vreme cat bebe se simte bine la el in patut si nu plange, e ok… fiecare face cum crede. Culmea e ca noi, co-sleeperii, nu sarim ca arsi sa le explicam cat de periculos e sa nu il ai pe bebe langa tine!

Deci dragii mei, instinctele materne nu-s o gluma, iar Academia Americana de Pediatrie pe mine nu ma convinge, atata vreme cat, asa cum spunea cineva, recomanda suzeta ca sa reduca riscul SIDS… Pai titi ce are? Nu mai e buna??? Dar despre suzeta, titi, somn si SIDS in episodul urmator 🙂

Nopti senine de co-sleepuit!

Advertisements

Despre nastere si alegerea maternitatii in care am nascut

24 May

Vis-a-vis de nastere, recunosc ca am pornit gresit… adica nu m-am prea documentat! Gravida fiind, am preferat sa citesc despre probleme in timpul sarcinii decat despre nastere si alaptare…si rau am facut! Noroc ca Dumnezeu le-a randuit pe toate si pana la urma a iesit bine 🙂

Revin la subiect. Alegerea maternitatii a fost dificila… Oscilam pe de o parte intre o maternitate privata, cu conditii decente si un tratament uman, iar pe de alta parte era falsa siguranta a clinicii Ginecologie 1 din Cluj Napoca, maternitate de grad 3, adica bine utilata in caz de urgente. Plus ca era vorba si de partea financiara, suma de 1100 de euro nefiind tocmai neglijabila (acesta este costul unei nasteri normale la clinica Gynia din Cluj). Asta in cazul in care nu e nevoie de cezariana, ca atunci imi usuram cardul de 1500 de euro. Ca sa nu o mai lungesc, am oscilat de zeci de ori intre Stat si Privat, m-am gandit si razgandit si am luat decizia sa nasc in regim privat. Si imi pare nespus de bine! De ce? Pai pentru ca:

– sotul meu a fost cu mine pe toata durata travaliului, m-a incurajat si m-a mangaiat (atunci nu am realizat cat de important a fost acest lucru). Este esential sa ai in acele momente un chip familiar langa tine, sa fii pupata si iubita, sa te simti in siguranta printre straini si halate albe!

– am fost singura in salonul de travaliu, am avut baie proprie, minge de travaliu, am fost lasata sa ma misc, sa ma exteriorizez. Nu m-am simtit nicio clipa rusinata sau expusa unor situatii penibile

– moasa a fost de milioane! Un om minunat care m-a incurajat si s-a purtat extrem de cald si de frumos, cred ca ii datorez de altfel parte din gustul dulce cu care am plecat acasa. M-a mangaiat, m-a incurajat, a povestit cu mine, a fost OM si dupa aceea cadru medical. Ii multumesc!

– dupa nastere am primit destul de repede copilul la san inca din sala de travaliu unde ma odihneam inainte sa fiu transferata in salon (sub o ora) si am fost incurajata sa alaptez

– tot acolo am primit MANCARE si CEAI, ceea ce a contat enorm! Eram lihnita si epuizata si am savurat acea mancare  ca pe cea mai de pret delicatesa

– sotul meu a lipsit de langa mine doar in momentul efectiv al expulziei, dar a putut sa o vada pe M. chiar dupa ce “a iesit”, sa o pupe si sa verse desigur o lacrima 🙂

– pe toata durata spitalizarii am avut conditii minunate, sotul mi-a fost alaturi toata ziua, am avut acces nelimitat la bebelina, mancare foarte buna, televizor, pat care se ridica (ceea ce a contat enorm pt ca aveam epiziotomie si altfel ar fi trebuit sa mananc in picioare). Pentru mine, acest confort a contat.

– cu foarte mici si neglijabile exceptii, am fost tratata minunat si uman, m-am simtit ca intr-o famile, fiind o clinica mica. De unele asistente efectiv m-am atasat, si ele la randul lor de noi 🙂 Am povestit cu ele, mi-au dat sfaturi foarte bune si unora jur ca le duc dorul. Ca dovada, de fiecare data cand ne-am intors la clinica ne-am bucurat de revedere si si-au adus aminte cu drag de noi

– am plecat acasa fericita! A fost foarte fain in maternitate din toate motivele enumerate mai sus! Mai ca nu mai voiam sa plec! Pentru acest lucru, pentru dragul cu care imi amintesc de nastere si de zilele urmatoare, a meritat sa dau fiecare leut!

Din pacare insa, trebuie sa recunosc ca au fost si lucruri mai putin placute, si anume:

– mi s-a administrat ocitocina fara sa fiu intrebata daca sunt de acord! Gandindu-ma la rece, probabil ca era necesara (aveam contractii haotice) insa as fi vrut sa mai astept…

– anestezista a fost o scarba! Imi spunea mereu sa nu urlu ca nu rezolv nimic… de parca urlam intentionat!

– am fost sfatuita sa alaptez 15 min la un san, 15 la celalat. Am fost sfatuita sa nu tin copilul mult la san ca “se joaca” (ce o fi gresit in asta nu pot sa inteleg…). Am fost sfatuita sa fac proba suptului si daca bebe nu suge cat trebuie (?!?!?!?!?!) adica 10 ml/ masa in prima zi/ 20 ml in a doua etc etc… sa ii dau lapte praf!!! Acest din urma sfat mi-a facut tare mult rau si eram cat pe ce sa ii dau lapte praf puiului meu, incercand sa o alaptez la program cu cantitati tampite. Noroc ca mi-am ascultat instinctul si am uitat de proba suptului foarte repede (despre asta in alt post)

– in general sfaturile date de neonatolog erau depasite de de prost gust! Exemple: sustinea decalotarea, administrarea de LP, alimentarea la program si multe altele pe care mi le-am sters din memorie 🙂

– au luat-o pe M. de langa mine dupa nastere! Ok, aici e si vina mea de mama incepatoare si tematoare… imi era frica sa raman doar eu cu ea si nu am insistat prea mult sa mi-o lase mie, am cedat repede cand mi s-a spus ca eu trebuie sa ma odihnesc. Oricum, am tinut-o mult in salon cu mine si imi aduc aminte cu tare mult drag diminetile in care, de pe la 5 pana pe la 10, dormeam impreuna in pat imbratisate 🙂 Regret insa ca am lasat-o la neonatologie in prima noapte si acum nu inteleg cum am putut trai fara ea!

– regret ca nu am cerut skin-to-skin contact, desi nu stiu daca ar fi acceptat.

– regret ca puiul meu a primit LP desi eu aveam colostru mult inca din sarcina! Ah, sa nu mai zic ca nu m-a intrebat nimeni daca vreau sau nu ca M. sa primeasca LP…

Cam atat despre alegerea maternitatii si cum a fost acolo cu bune si cu rele 🙂 In ceea ce priveste nasterea, era cat pe ce sa comit o greseala mare de tot 😦 Eram stresata rau cu sarcina, asa am fost pe toata durata ei, sa nu se intample ceva rau cu bebe. Ajunsesem in pragul nebuniei, nu dormeam deloc noaptea, ii ascultam inimioara cu un aparat special si mancam dulce, rece, orice sa o determin sa se miste. Cum in luna a noua se misca destul de putin, am luat-o razna efectiv si i-am cerut medicului sa imi provoace nasterea. Aveam fix 39 de saptamani… Am incercat o gramada de metode naturale de declansare a travaliului, dar fara rezultat. Asa ca, doctorul mi-a dat o pastila de Cytotec (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/bisnita-cu-cytotec-favorizata-de-sistem-534418.html) si mi-a spus sa o iau peste doua zile ca sa declansam contractiile. Privind in urma, nu stiu ce a fost in capul meu si imi vine sa imi dau palme! Clar ii multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce a urmat… caci fata mea nici gand sa se lase evacuata fortat, asa ca s-a decis sa vina singura 🙂

Ajunsa acasa, am constatat ca ma durea ingrozitor spatele, dar ma durea de cateva luni, asa ca nu m-am agitat. Cum incepusem sa pierd din dopul gelatinos de doua zile, nu m-au speriat nici secretiile rozalii si sangvinolente, nici macar contractiile dureroase din timpul noptii nu au reusit sa ma determine sa cred ca sunt in travaliu! Eram fixata ca eu mai am pana nasc si peste doua zile iau pastiluta care sa ma ajute. A doua zi, am inceput sa am contractii foarte ciudate, dureroase rau, dar total neregulate, ba la 2-3 minute, ba la 20. Clar nu aveam cum sa fiu in travaliu… noroc cu mama care tot insista sa merg la spital, ca altfel nastem in pat, acasa 🙂 M-am internat dilatata 2 cm si am nascut in 5 ore de la internare. A fost extrem de dureros travaliul, probabil datorita ocitocinei… Expulzia in sine a durat foarte putin, in jur de 5 minute, iar momentul in care mi-am vazut galusca a fost ciudat si nepretuit 🙂

Vreau neaparat sa repet ca ii multumesc lui Dumnezeu ca am nascut fara ca travaliul sa fi fost provocat si ii multumesc si pt ca, in ciuda durerilor, am avut o nastere frumoasa. Imi amintesc cu atata drag de nastere, de sotul meu emotionat pana la lacrimi, de primul ei planset, de momentul in care puiul meu s-a linistit  la mine pe piept…

Ma uit acum la ea si inca nu imi vine sa cred ca e a mea, desi au trecut aproape patru luni! E cel mai frumos si mai complet sentiment. Ma bucur ca am scris acest post pentr ca nu vreau sa uit niciodata momentul venirii ei pe lume si cata magie a cuprins acel moment.

Pui mic, bine ai venit!

Dimineata lui bebe povestita de el :)

21 May

Image

 

Hmmm…cred ca s-a facut dimineata…dar mi-e prea lene a deschid ochii sa verific. Mami inca doarme, o aud cum respira linistit. Stiu ca e langa mine, ii simt mirosul bun si dulce. Au fost aici toata noaptea, si ea, si tati. Uite, daca intind mana pot chiar sa il ating pe tati! Mama m-a tinut in brate si m-am simtit taaare bine, ca pe vremuri, cand eram in burtica! Off…ce gol am in stomac! Miroase a laptic… Unde o fi sanul mamei?? Hmm…pe aici pe undeva…il simt…tot caut cu gurita dar nu il gasesc! Incep sa ma enervez si cred ca o sa incep sa plang!!! Ba nu…aici era…in sfarsit!!!! Mmmm ce bun e! Imi place tare mult de mami! Are laptic bun, dulce si caldut, e perfect de fiecare data! Ah, ce bun a fost! Acum pot sa deschid ochii… mami e aplecata deasupra mea, imi zambeste. Tati imi da un pupic pe obrajor. Ce mod frumos de a-ti incepe ziua! Cred ca le datorez si eu un zambet… uite, zambesc pentru voi! Heeeei incetati cu pupacituuuul!!!!

 

🙂

Despre reflux…

21 May

Refluxul gastro-esofagian este o afectiune foarte comuna la sugari, asa ca pediatrii nu se arata foarte speriati de acesta boala, mai ales ca e si relativ lipsita de complicatii.Un articol bine documentat aveti aici: http://www.pediatrucluj.ro/2011/07/11/refluxul-gastroesofagian/

 Pentru parinti insa, este absolut criminal sa iti vezi puiul regurgitand intruna, tipand, arcuindu-se, uralnd la san si inecandu-se cu voma 😦 Da, e cumplit… Noi ne-am luptat cu refluxul inca din primele zile de viata lui M. , insa pe atunci nu stiam prea bine ce si cum si credeam ca toti bebelusii regurgiteaza asa, iar plansul la san ne gandeam ca e normal, ca poate se supara ca nu ii vine laptic destul sau mai stiu eu ce…Plus ca fata mea horcaia ingrozitor! Nu puteam dormi noaptea din cauza horcaielilor ei si ne speriam de moarte ca se ineaca! Cu timpul a devenit tot mai rau si frustrarile mele au crescut exponential. In loc sa ma bucur la fecare supt,  in loc sa privesc uluita de placere cum bebe suzeteaza molcom un mamelon, eu ma luptam sa o tin la san in timp ce se arcuia si tipa, ma plimbam cu ea prin casa incercand sa o mufez, ii punem white noisesi doar asa se mai calma! Evident ca plansetul ei e ca un pumnal in inima de fiecare data… Intre aceste episoade, M. are zile bune, in care suge fericita, se iubeste cu sanul, il mangaie si ii vorbeste, ceea ce face epioadele de reflux nasol sa fie si mai urate si mai frustrante pentru mine. Am fost sfatuita sa renunt la san (?!) si sa trec pe formula AR, dar nu as putea face asta… Alaptatul e mult prea important pentru mine! Recent am aflat si ca refluxul sta la baza tulburarilor de somn, deci inca un motiv excelent pentru care imi doresc enorm sa treaca! Din cate am inteles, se va ameliora dupa 6 luni, o data cu introducerea solidelor, si va disparea cu totul pana la un an, in cazul ideal. O sa redau mai jos tot ce am facut noi in lupta cu refluxul si ce a functionat si ce nu:

– inclinarea saltelei la 35 de grade – asa am scapat de horcaiala, a functionat pana in jur de 2 luni jumate, cand a invatat sa se rostogoleasca pe plan inclinat si o gaseam in tot felul de pozitii suspecte si periculoase. Acum oricum doarme cu noi in pat, deci nu mai aplicam, dar functioneaza.

– Debridat – nu am vazut in doua luni de tratament nicio imbunatatire! Inafara de faptul ca e un cosmar sa ii dai orice medicament unui copil alaptat, (refuza lingurita, pipeta, seringa, biberon), nici nu am auzit de copilasi pe care sa ii fi ajutat in lupta cu refluxul, desi e tratamentul de electie. Daca as da timpul inapoi, nu as mai administra.

– utilizarea cat mai mult a pozitiei VERTICALE -clar cel mai eficient lucru pe care il poti face, dar si cel mai greu in cazul meu pentru ca 1. are 7 kile si imi rupe spatele si mainile 2. nu ii place in sisteme de purtare desi am incercat multiple (un mare motiv de mahnire pt mine) si 3. nu are rabdare sa stea in brate fara sa fie plimbata peste tot cu fata la lume… Ce m-a mai salvat aici e un leagan din acela electric gen scoica, unde mai sta cate 20 de minute, cat sa apuc sa mananc sau sa pun rufe la spalat. De functionat, clar functioneaza daca gasesti varianta potrivita… Marele meu regret e ca nu am incercat wrapul…cred ca as fi avut succes!

– Epicogel – pt ca nu am vrut sa administram Nexium (tot un pansament gastric) ni s-a recomandat Epicogel atunci cand deja esofagul a fost afectat de reflux si era foarte dureros pt M. sa pape, ajungand sa refuze sanul si sa tipe ingrozitor numai cand o puneam la san! Functioneaza.

– White noise – in special foen – ne-a scos din muuulte incurcaturi, legate sau nu de reflux! M. se linisteste foarte bine cu acest zgomot, motiv pentru care am pe telefon inregistrarea si o folosesc all the time! Cand se agita rau la san, reusesc asa sa o mufez si mai papa putin. Cand nici asta nu a mai functionat, am trecut la Epicogel.

– Rabdare, iubire, mangaieri, tinut in brate – cam asta trebuie facut, oricat de frustrant ar fi uneori. Sa nu uitam ca puiul sufera, il doare si are nevoie de noi si de alinarea pe care i-o putem oferi. 

 

Nota: acest post reflecta experienta mea pana in prezent cu refluxul gastro-esofagian. Nu recomand niciun medicament fara recomandarea precisa a medicului pediatru!

Despre sacrificii, cresterea copiiilor si ce inseamna sa fii mama…

18 May

Va spun sincer…am obosit! Am obosit sa ma explic si sa ma justific in fata tuturor. Aud mereu ca nu e bine ca M. sta doar in brate, nu e bine ca doarme pe mine, nu e bine ca nu sta in patut, nu e bine ca plange dupa mine! E evident “rasfatata” si ma “santajeaza” intr-un mare fel! Hoata mica si sireata!

Revenind la lucruri mai realiste…copilul acesta a fost foarte dorit, un copil asteptat cu toata fiinta mea, un vis devenit realitate. Toata sarcina am asteptat sa o cunosc, sa o iubesc, sa o strang in brate, am visat cum arata, cum miroase, mi-am imaginat ce o sa facem impreuna. Putine vise se implinesc, dar uite ca Dumnezeu mi l-a indeplinit pe acesta si am un copil minunat in brate.

De cand am luat-o prima oara in brate, nu am mai vrut sa o las jos. Instinctele mele materne sunt animalice, primitive si foarte puternice. O miroseam, o adulmecam si imi umpleam narile cu mirosul ei dulceag, de lapte, eram dependenta de mirosul ei (la fel sunt si acum). Nu e de mirare asadar ca, ajunse acasa, eu nu am putut dormi in aceeasi camera cu ea! Suna paradoxal? Deloc! Va explic imediat… Ca tot omu’, am cumparat un patut…frumos si scump, in care am pus-o cu grija, am mangaiat-o, am sarutat-o si apoi m-am duc in patul meu. Am petrecum primele nopti cu ochii deschisi, incercand sa ascult in bezna daca respira sa nu, ridicandu-ma din ora in ora sa o verific pana cand am clacat. Eram un zombie, o epava! Sotul meu m-a trimis in cealalta camera ca sa pot sa ma odihnesc si asa am reusit sa dorm cateva ore. Mi-a luat trei luni sa inteleg ca daca o iau cu mine in pat, unde pot sa o miros in voie, sa ii simt respiratia, sa o ating o sa dorm tun! E fantastic cum, chiar daca traiesc o stare de semi-somn intreaga noapte, ma trezesc proaspata ca o margareta! M-a ajutat si sa citesc aici: http://attachmentparenting.ro/co-sleeping/index.html  ca nu am un copil “defect” daca se tot trezeste noaptea sa suga.

Apoi, mai tinutul in brate… Nu am putut niciodata sa ii dau drumul… Nu stiu de ce! In ciuda presiunilor venite de la parinti, rude, prieteni, m-am incapatanat sa o tin in brate si sa doarma ziua pe mine! Aici am fost ferma pe pozitie! Mai apoi, cautand justificari ale comportamentului meu pe internet, am aflat de Attachment Parenting si am rasuflat usurata!

Faceam bine ceea ce faceam! Nu, nu o sa cresc un mic monstru rasfatat si manipulator, o sa cresc un copil iubit, sigur pe el, inconjurat de armonie, de dragoste neconditionata, un copil care stie ca mama e aici pentru el orice ar fi. O sa cresc un copil echilibrat si sigur pe el! Desigur ca familia ma ironizeaza, ba chiar se uita ingrijorati la mine, probabil ca se gandesc ca am luat-o razna! Cum altfel se explica faptul ca nu imi pun copilul in patut ca sa fac mancare si sa ma “ocup de casa” sau ca tot car sapte kile in brate chiar daca spatele meu protesteaza??? I must be crazy! 😀

Ca sa nu mai vorbim de alaptat… Alt subiect delicat! Lumea din jur poate intelege ca laptele matern e cel mai bun pentru copil, atata vreme cat e admnistrat la program de patru ore (hai trei, daca urla rau copilul) si, desigur, in intimitatea casei tale. Si, logic, nu pentru mai mult de sase luni! Maxim, am spus! Buuun, acum imaginati-va cum ma privesc cand sunt mai mereu cu sanul in gura copilului, cand alaptez pe strada, in parc si oriunde e nevoie si cand spun ca o sa o alaptez cat timp va dori ea, chiar si trei ani!

Principala obiectie la modul in care am ales eu sa imi cresc copilul e ca “o sa vad eu ce greu o sa imi fie mai incolo” ca “se invata asa” si o sa imi faca viata un calvar! Posibil.. nu stiu… nu am sustinut niciodata ca e usor, dar daca o mama merge pana la sacriciul suprem pentru puiul ei, atunci ce inseamna cateva ore de nesomn noaptea, greutatea purtarii bebelusului in brate sau punerea la dispozitie a sanului nelimitat si neconditionat? Nu contest ca e greu, am momente cand clachez fizic, uneori si psihic…dar ma adun repede!

Mai tot aud si ca am nevoie de timp si pentru mine… Ok, dar de fiecare data cand plec de langa M. pentru 20 de minute simt ca lipseste ceva din mine.. e ca si cum mi-as uita acasa piciorul drept! Pe bune 🙂 Si mai aud si ca, daca sunt mama, nu am incetat sa fiu femeie! Prfect adevarat…doar ca eu nu am nevoie sa ma duc la manichiura ca sa ma simt dinnou femeie, ma simt mai FEMEIE ca niciodata, sunt MAMA, m-am reinventat si ma iubesc, cu toate kilogramele in plus, cu vergeturi si celulita. Ma iubesc pentru ca am facut-o pe ea, iar ea e perfecta! O sa dau jos si kilogramele, o sa scap si de celulita… toate la timpul lor.

In concluzie, nu ma deranjeaza sa stau lipita de puiul meu non stop, sa fiu “suzetata” in permanenta de gurita ei dulce, sa fiu perna si plapuma pentru ea, sa o car cu mine peste tot (ba chiar am invatat cat de multe lucruri le poti face doar cu o mana :p) In schimb, ma deranjeaza privirile compatimitoare ale celor din jur, sfaturile necerute, incercarea de a-mi impune un alt stil de viata… si cel mai rau ma deranjeaza  lipsa dorintei lor de a se informa! Am incercat sa trimit linkuri, sa le explic, sa le dau carti…e ca si cum as vorbi cu peretii! Dar asta este, noi sa fim sanatosi… Pana una alta, sunt fericita cu alegerile facute, fericita ca societatea nu mi-a pervertit instinctele si fericita ca traiesc miracolul sublim al maternitatii!

Video

Imi traiesc visul…

15 May

Tocmai mi-am dat seama ca imi traiesc pentru prima data in viata mea VISUL… prima data cand visez cu ochii deschisi la scenarii aparent utopice, la clipe marete, la ceva aparent intangibil si totusi nu mai e utopic, nu mai e intangibil, e aici, in bratele mele. PUIUL MEU, COPILUL MEU TE IUBESC!!!! ESTI VIATA MEA!

 

Chiar daca e un cantec despre cat de mult te iubeste tati, m-a facut fericita 🙂

Miracolul alaptarii!

10 May

Am dat zilele astea peste un citat dintr-o carte de Balzac, carte intitulata “Memoriile a doua tinere casatorite”… un citat superb, in care ma regasesc, un citat care ilustreaza ceea ce simt eu de fiecare data cand vad nasucul mititel al puiului meu cautand cu disperare SANUL, san unde isi gaseste SIGURANTA, CONFORTUL, HRANA, DRAGOSTEA, JUCARIA EI PREFERATA, sanul unde ea se joaca, ADOARME si VISEAZA… Cred ca nu copiii ar trebui sa fie recunoscatori mamelor lor ca ii alapteaza, ci mamele copiiilor pt multitudinea de sentimente incomparabile pe care le traiesc prin acest lucru minunat!

Enjoy!

“Aceasta mica fiinta nu cunoaste decat sanul nostru. Pentru ea nu exista decat un punct stralucitor pe lume, il iubeste din toate puterile, nu se gandeste decat la aceasta fantana a vietii, vine la el si se departeaza de el, pentru a dormi se trezeste, pentru a se reintoarce la el, buzele copilului au o dragoste de nespus si, can dele se lipesc de san, provoaca in acelasi timp o durere si o placere, o placere care merge pana la durere si o durere care sfarseste cu placer; n-as sti sa iti explic o senzatie care din sanul meu iradiaza in mine pana la izvoarele vietii, caci pare ca este un centru de unde pleaca mii de raze, care bucura inima si sufletul. A naste nu inseamna nimic, a alapta, este a naste in fiece ora! […] A alapta este o fericire de fiece clipa. Vezi ceea ce devine laptele, se face carne, infloreste in varful acestor degete dragalase care seaman cu florile si au delicatetea lor; creste in unghii fine si transparente, se subtiaza in par si da din picioare.”