Despre sacrificii, cresterea copiiilor si ce inseamna sa fii mama…

18 May

Va spun sincer…am obosit! Am obosit sa ma explic si sa ma justific in fata tuturor. Aud mereu ca nu e bine ca M. sta doar in brate, nu e bine ca doarme pe mine, nu e bine ca nu sta in patut, nu e bine ca plange dupa mine! E evident “rasfatata” si ma “santajeaza” intr-un mare fel! Hoata mica si sireata!

Revenind la lucruri mai realiste…copilul acesta a fost foarte dorit, un copil asteptat cu toata fiinta mea, un vis devenit realitate. Toata sarcina am asteptat sa o cunosc, sa o iubesc, sa o strang in brate, am visat cum arata, cum miroase, mi-am imaginat ce o sa facem impreuna. Putine vise se implinesc, dar uite ca Dumnezeu mi l-a indeplinit pe acesta si am un copil minunat in brate.

De cand am luat-o prima oara in brate, nu am mai vrut sa o las jos. Instinctele mele materne sunt animalice, primitive si foarte puternice. O miroseam, o adulmecam si imi umpleam narile cu mirosul ei dulceag, de lapte, eram dependenta de mirosul ei (la fel sunt si acum). Nu e de mirare asadar ca, ajunse acasa, eu nu am putut dormi in aceeasi camera cu ea! Suna paradoxal? Deloc! Va explic imediat… Ca tot omu’, am cumparat un patut…frumos si scump, in care am pus-o cu grija, am mangaiat-o, am sarutat-o si apoi m-am duc in patul meu. Am petrecum primele nopti cu ochii deschisi, incercand sa ascult in bezna daca respira sa nu, ridicandu-ma din ora in ora sa o verific pana cand am clacat. Eram un zombie, o epava! Sotul meu m-a trimis in cealalta camera ca sa pot sa ma odihnesc si asa am reusit sa dorm cateva ore. Mi-a luat trei luni sa inteleg ca daca o iau cu mine in pat, unde pot sa o miros in voie, sa ii simt respiratia, sa o ating o sa dorm tun! E fantastic cum, chiar daca traiesc o stare de semi-somn intreaga noapte, ma trezesc proaspata ca o margareta! M-a ajutat si sa citesc aici: http://attachmentparenting.ro/co-sleeping/index.html  ca nu am un copil “defect” daca se tot trezeste noaptea sa suga.

Apoi, mai tinutul in brate… Nu am putut niciodata sa ii dau drumul… Nu stiu de ce! In ciuda presiunilor venite de la parinti, rude, prieteni, m-am incapatanat sa o tin in brate si sa doarma ziua pe mine! Aici am fost ferma pe pozitie! Mai apoi, cautand justificari ale comportamentului meu pe internet, am aflat de Attachment Parenting si am rasuflat usurata!

Faceam bine ceea ce faceam! Nu, nu o sa cresc un mic monstru rasfatat si manipulator, o sa cresc un copil iubit, sigur pe el, inconjurat de armonie, de dragoste neconditionata, un copil care stie ca mama e aici pentru el orice ar fi. O sa cresc un copil echilibrat si sigur pe el! Desigur ca familia ma ironizeaza, ba chiar se uita ingrijorati la mine, probabil ca se gandesc ca am luat-o razna! Cum altfel se explica faptul ca nu imi pun copilul in patut ca sa fac mancare si sa ma “ocup de casa” sau ca tot car sapte kile in brate chiar daca spatele meu protesteaza??? I must be crazy! 😀

Ca sa nu mai vorbim de alaptat… Alt subiect delicat! Lumea din jur poate intelege ca laptele matern e cel mai bun pentru copil, atata vreme cat e admnistrat la program de patru ore (hai trei, daca urla rau copilul) si, desigur, in intimitatea casei tale. Si, logic, nu pentru mai mult de sase luni! Maxim, am spus! Buuun, acum imaginati-va cum ma privesc cand sunt mai mereu cu sanul in gura copilului, cand alaptez pe strada, in parc si oriunde e nevoie si cand spun ca o sa o alaptez cat timp va dori ea, chiar si trei ani!

Principala obiectie la modul in care am ales eu sa imi cresc copilul e ca “o sa vad eu ce greu o sa imi fie mai incolo” ca “se invata asa” si o sa imi faca viata un calvar! Posibil.. nu stiu… nu am sustinut niciodata ca e usor, dar daca o mama merge pana la sacriciul suprem pentru puiul ei, atunci ce inseamna cateva ore de nesomn noaptea, greutatea purtarii bebelusului in brate sau punerea la dispozitie a sanului nelimitat si neconditionat? Nu contest ca e greu, am momente cand clachez fizic, uneori si psihic…dar ma adun repede!

Mai tot aud si ca am nevoie de timp si pentru mine… Ok, dar de fiecare data cand plec de langa M. pentru 20 de minute simt ca lipseste ceva din mine.. e ca si cum mi-as uita acasa piciorul drept! Pe bune 🙂 Si mai aud si ca, daca sunt mama, nu am incetat sa fiu femeie! Prfect adevarat…doar ca eu nu am nevoie sa ma duc la manichiura ca sa ma simt dinnou femeie, ma simt mai FEMEIE ca niciodata, sunt MAMA, m-am reinventat si ma iubesc, cu toate kilogramele in plus, cu vergeturi si celulita. Ma iubesc pentru ca am facut-o pe ea, iar ea e perfecta! O sa dau jos si kilogramele, o sa scap si de celulita… toate la timpul lor.

In concluzie, nu ma deranjeaza sa stau lipita de puiul meu non stop, sa fiu “suzetata” in permanenta de gurita ei dulce, sa fiu perna si plapuma pentru ea, sa o car cu mine peste tot (ba chiar am invatat cat de multe lucruri le poti face doar cu o mana :p) In schimb, ma deranjeaza privirile compatimitoare ale celor din jur, sfaturile necerute, incercarea de a-mi impune un alt stil de viata… si cel mai rau ma deranjeaza  lipsa dorintei lor de a se informa! Am incercat sa trimit linkuri, sa le explic, sa le dau carti…e ca si cum as vorbi cu peretii! Dar asta este, noi sa fim sanatosi… Pana una alta, sunt fericita cu alegerile facute, fericita ca societatea nu mi-a pervertit instinctele si fericita ca traiesc miracolul sublim al maternitatii!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: