Archive | July, 2013

Mici probleme ale sarcinii mele # hidronefroza

22 Jul

Acesta este un articol scris in timpul sarcinii, scos de la “naftalina” si publicat acum…

Problemele sarcinii mele

<<Inca de la inceput, pot spune ca am avut o sarcina mai dificila… E ca si cand Dumnezeu mi-ar fi aratat ca trebuie sa lupt ca sa imi implinesc visul, ca nimic din ce e bun si frumos nu vine doar pocnind din degete. Daca in primele cateva saptamani eram disperata din cauza lipsei simptomelor, dupa 8-9 saptamani au inceput sa apara si la mine greturile… Nu atat de violente cum auzisem in alte cazuri si nici atat de suparatoare, ba dimpotriva, simteam ca sunt gravida si, paradoxal si nebuneste probabil, ma bucuram de fiecare repriza de “discutie cu toaleta”. Au urmat apoi si restul: incontinenta urinara, de care ma “bucur” si in prezent din ce in ce mai mult, niste dureri pelvine, o durere crunta in coccis datorata statului in fund 8 ore/zi, dureri de spate si de cap. Pana aici, toate bune… Se putea si mai rau! Inafara faptlui ca ma omora statul la serviciu, pot spune ca aceste aspecte erau chiar minore si neinsemnate. Sincer, nici nu le mai tin minte pe toate…

Pe la 19-20 de saptamani, intr-o frumoasa sambata, m-am trezit cu o durere cumplita in partea dreapta, deasupra salelor. M-am gandit desigur ca e spatele, insa nenorocita de durere nu ceda la rapaos, la masaj, la No Spa, la nimic! Din cunostintele mele de anatomie, stiam ca acolo se afla rinichiul, dar cum nu avusem niciodata probleme renale, ma gandeam ca e imposibil! Gresit! Am ajuns noaptea la urgente cu dureri de rinichi ingrozitoare si mi s-a pus diagnosticul de colica renala. Am refuzat internarea, desi personalul medical a insistat foarte mult… Am iesit din spital dupa ce mi s-au administrat calmante si mi s-a montat o branula, ca sa imi pot face acasa injectiile. Au urmat doua saptamani de cosmar! Cel mai rau era faptul ca durerile puteau duce la contractii, acestea la deschiderea colului, iar acesta din urma la cuvantul acela ingrozitor pe care mi-e si greu sa il scriu…avort…! Iar durerile nu erau neinsemnate! Ma chirceam de durere, alergam disperata la trusa de medicamente ca sa imi iau seringa si fiolele ca un dependent de morfina! Am hotarat impreuna cu medicul obstetrician sa cerem si parerea unui urolog, asa ca iata-ma intr-una din cele mai prestigioase clinici private de urologie din Cluj… M-am intors de acolo usurata de 200 de lei si cu diagnosticul de Hidronefroza dreapta gr I data de sarcina, adica uterul crescut apasa pe uretera dreapta si urina nu se mai scurge cum trebuie si stagneaza in bazinetul renal. In Romania, afectiunea este mai putin cunoscuta, dar pe site-urile din strainatate am gasit mai multe informatii care m-au mai linistit. Se pare ca e o conditie relativ frecventa la gravide si cu control regulat si multa grija se poate duce sarcina la bun sfarsit fara probleme pentru copil, iar mama isi revine imediat dupa nastere, acest tip de hidronefroza fiind reversibil.

Bun, am mai trecut un hop si am ajuns in saptamana 24 cand au inceput contractiile… Nedureroase sau usor dureroase, ele sunt calvarul meu actual… Sunt foarte speriata si ingrijoarata din cauza lor, mai ales ca tocmai ma recuperez dupa o seara de cosmar, cand timp de 7 ore am avut burta tare si contractii permanente ce nu au cedat la nimic. Stau si numar zilele, fiecare saptamana parcursa e un castig enorm pentru copilul meu! M-am setat la pragul de 28 de saptamani limita practic dintre avort is nastere prematura… Mai am 4 zile pana la 28 de saptamani si le traiesc intens si ma rog sa fie bine! Sigur ca dupa aceea o sa imi setez un nou prag, 32 de saptamani, si tot asa… Ma rog bunului Dumnezeu sa ma ajute, sa ii dea copilului meu sananate si putere si sa se nasca la termenul randuit de El insusi.  Ma rog si sper…si numar zilele! Efectiv le numar… Nu imi pasa acum de mine, decat in calitate de gazda a copilului meu. Nu imi pasa ca ma doare, ca sufar, ca stau tintuita in pat, singura in casa 10-11 ore, imi pasa doar ca minunea mea sa fie bine! Pot sa indur orice atata vreme cat ea e in siguranta! Acum chinurile nasterii nu ma mai sperie…nu exista durere prea mare pe care sa nu o pot rabda pentru copilul meu! Fantastic cum instinctele mele materne s-au trezit deja si ma coplesesc intr-o asa masura! Nu imi puteam imagina ca iti poti iubi asa copilul nenascut, dar o iubesc cu toata fiinta mea, cu toata inima si cu tot sufletul! Mi-as da viata pentru ea fara sa clipesc, e comoara mea si iubirea vietii mele! Imi vine atat de greu sa inteleg cum pot unele femei sa isi abandoneze pruncii, sa ii lasa in padure sau sa ii arunce in WC… Nu, ele nu sunt oameni! Ceva acolo in creierul lor e defect!

Nu o sa ma mai plang ca imi e greu… pentru ca mi-o cam fac cu mana mea… In primele saptamani ma trezeam noaptea speriata si fugeam la baie sa vad daca nu am sange pe chilot… Acum fug la baie speiata sa controlez daca nu cumva pierd lichid amniotic… Imi ascult copilul cu un aparat de monitorizat zgomotele cardiace ori de cate ori nu o simt miscand mai mult de 2-3 ore…Ma speriu si ma panichez din orice, si logic ca cei din jur zic (dinnou!) ca sunt nebuna, paranoica si exagerata! Poti fi insa PREA precaut cand vine vorba de copilul tau? Poate cineva sa rada de tine ca ai fugit de prea multe ori la urgente? Ca esti prea panicata? Prea alarmista? Poate, cu siguranta, dar nimic nu ii da acest drept! Am ajuns sa ii ignor… Nu imi pasa de ironiile lor si de ochii rostogoliti peste cap, imi pasa de sanatatea acestui copil si de bunastarea lui. Exagerez? Cu siguranta! Imi pasa? NU! Cred ca mi-am castigat dreptul de a exagera…

Pentru M: te iubesc, comoara mea! Te iubesc si te astept din toata inima! Te roaga mami insa sa mai stai putin la caldurica, inca doua luni cel putin, sa te faci mare si frumoasa! Mami si tati te iubesc atat de mult! O sa dai sens si culoare vietilor lor… O sa ii faci sa inteleaga cat de goala si de pustie era existenta lor inainte sa fii TU. Te iubim, printesa scumpa, si te rugam sa mai stai la mami in burtica si sa cresti mare si sanatoasa!>>

Cam asta scriam eu la 27 de saptamani de sarcina, cand nasterea imi parea atat de indepartata! Acum, am o galusca de aproape 6 luni langa mine care ma priveste cu un zambet poznas 🙂

Viata de dinainte de a fi mama

19 Jul

love_mother_and_daughter_2

Citeam zilele trecute un articol foarte misto pe un blog pe care il urmaresc cu placere: http://www.printesaurbana.ro/2013/07/si-nu-ti-e-dor-de-viata-ta-dinainte.html&#8230;

Mi-a placut felul in care a tratat Ioana problema si m-am regasit in multe din afirmatiile ei.

De cand am schimbat lenjeria sexy cu camasa de noapte de alaptat, m-am gandit de multe ori la asta. Daca mi-e dor…? Pe de o parte da, mi-e dor sa sorb seara un vin bun, alb, rece si sec, cum imi place mie, in locul ceaiului pentru lactatie. Mi-e dor sa merg intr-un club, sa-mi bubuie muzica in urechi, sa pierd numarul shot-urilor baute si sa dansez frenetic pe masa. Dar dorul nu tine mult, caci imi amintesc de perioada in care aveam toate aceste lucruri si eram asa de nefericita…trista pt ca toata fiinta mea tanjea dupa un copil, pentru ca ma visam mama si nu conta nimic inafara de acest lucru. Amintirea timpului petrecut pe forumuri de infrtilitate e ca un dus rece pentru mine! Sigur, viata mea s-a schimbat. Nu mai sunt stapana propriei mele vieti, ci M. e! Dincolo de scutece murdare si nopti nedormite, M. mi-a oferit atat de mult! M-a invatat sa iubesc cum nu credeam ca e posibil, mi-a demonstrat ca fericirea adevarata si pura vine dintr-un zambet de copil, mi-a umplut goluri pe care nici nu realizasem ca le am, m-a legat de sotul meu intr-un fel in care nu credeam ca mai e posibil… Un om atat de mic care mi-a daruit atat de multe! Asa ca, da, mi-e dor uneori de viata de dinainte, dar nu as schimba cu nimic starea in care ma aflu. Iubesc sa fiu mama fiicei mele si nimic nu e mai important acum decat asta.

O privesc chiar in timp ce scriu aceste randuri… gene lungi, pielea perfecta, un zambet care imi topeste inima! Nicio distractie din lume nu poate concura cu ea! Asa ca, daca sa fiu mama inseamna sa zic adio noptilor nebune, concediilor in doi si zilelor de leneveala, trag aer adanc in piept si le salut din mers! 😀

Prima data fara tati…

7 Jul

Image

De 19 minute tati a plecat in delegatie… Timp de 5 zile si 5 nopti o sa fim numai noi doua. Of..ma simt asa de incompleta… de 4 ani si 10 luni nu am fost despartiti decat 3 nopti, nu consecutive, si dorul a fost mare si atunci. Acum e aproape insuportabil. Desi are numai 5 luni, M. simte… e agitata si maraita. Eu incerc sa fiu tare pt ea, dar mi-e greu sa imi stapanesc lacrimile. In formula de trei suntem completi, perfecti. Of, te iubim Tati nostru si te asteptam cu drag si dor inapoi sa impartim acelasi pat, sa ne trezim zambind dimineata cu degetele de bebe in gura si in nas si cu gangurit dulce care sa ne gadile auzul 🙂

 

Mama sau femeie?

3 Jul

Ma sapunesc in graba cu o viteza demna de invidiat. Ma clatesc in 30 de secunde si ma sterg rapid cu ce prosop imi pica in mana. Dupa dus, ma uit in oglinda la corpul meu… Sanii sunt mari, grei si plini de lapte. S-au mai lasat inca putin… Coapsele sunt brazdate de vergeturi albe si mov. Mai am vreo 7 kilograme in plus, depuse nemilos pe solduri si pe burta. Burta ma supara cel mai tare! Oare am nascut sau mai e un copil acolo?! Ma imbrac repede, dar nu inainte de a trece in revista parul necoafat, manichiura nefacuta si sprancenele nepensate… Oftez… Ce s-a intamplat cu viata mea?! Din camera se aude un tipat nervos, urmat de un plans zgomotos. E M. care imi transmite ca am stat suficient in baie si ca as face bine sa ma misc odata! Zambesc si o iau in brate. E minunata! Miroase a bebe, a lapte si a mine. Imi umple inima de bucurie. Parca nu mai e asa de grav ca am fundul plin de celulita.

E weekend. As vrea sa ma uit la un film cu Tati, dar nu putem decat cand doarme M. si fara sonor, ca doarme la noi in brate. Ok, pica planul. Ce altceva poti face intr-o zi ploioasa? Dragoste! Tati stiu sigur ca ar fi mai mult decat incantat, mai ales ca ne iubim rar si pe fuga in ultima vreme. Buuun, dar ce facem cu bebe??? Mi-e din ce in ce mai clar ca nu o sa facem nici dragoste.

De haine frumoase…hmm…poate fi vorba in ideea in care accept ca sunt cat o balena si ca un mic si dragut casalot n-o sa arate niciodata la fel de sexy in blugi skinny si fusta mini ca un manechin. Da, recunosc, nu-s tocmai “de pe podium” asa ca ma ascund in haine largi in speranta ca nu o sa ma (mai) intrebe nimeni daca in burta mea se ascunde fratiorul lui M. Mi-a mai ramas machiajul…dar ce rost are sa ma mai machiez profi o ora ca sa merg jos in parc? As face prea mare nota discordanta cu restul mamicilor in trening si cu out-fit cat mai practic. Ma consolez mangaind trusele de machiaj. Sunt frumoase si stralucitoare si ascund adevarte comori: farduri satinate, glosuri stralucitoare, culori vibrante… Ma multumesc cu putina mascara si un strat transparent de oja pe unghii, ca sa nu se vada cand se ciobeste.

Buuun… am stabilit pana acum ca nu mai am timp de coafat, machiat, ojat, pensat, vizionat filme sau facut dragoste. Mai ramane sa incerc sa socializez cu prietenii, dar cum prapastia e prea mare intre prietenii mei single si noul meu statut de mama, intalnirile s-au dovedit mai degraba un dezastru. Cea mai buna forma de socializare ramane internetul. Noroc cu retelele sociale, unde poti intalni mamici ca tine, mamici fara prea mult timp pentru ele, mamici care isi cauta cu disperare esenta de femeie in statutul lor de mama. Grija mare, ca si excesul de Facebook e daunator, cantitatea de discutii de pe grupurile de mamici fiind invers proportionala cu calitatea si inteligenta discutiilor.

Suna poate tragic tot ce am scris eu mai sus, dar defapt nu e. Secretul e sa intelegi ca nu mai esti si nu vei mai fi la fel niciodata! Mai am si eu fantezii in care, slaba si sexy, ca odinioara, stau si sorb dintr-un pahar de vin alb si rece intr-un bar elegant cu sotul alaturi. Dar imi aduc brusc aminte ce nefericita eram atunci cand faceam acest lucru, nefericita pentru ca imi doream sa fiu mama si nu reuseam si cum le invidiam pe femeile nemachiate si neojate din parc…

E greu sa te simti intr-adevar femeie atunci cand 24 de ore din 24 stai cu bebe in brat, mergi cu bebe la toaleta, te speli pe fuga si traiesti doar ca sa iti hranesti si ocrotesti puiul. Dar oare nu asta e insasi esenta feminitatii? Sa dai nastere unui prunc, sa il cresti si sa il iubesti? Este sau nu de ajuns sa fii mama ca sa fii si sa te simti femeie? Sincer, nu am raspunsul la acesta intrebare. Stiu doar ca uneori e greu si simt ca nu mai pot. Alteori, ma uit la ea si simt ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap! Si, mai presus de orice, sunt rabdatoare si intelegatoare cu mine. Ma iert ca nu ma abtin de la inca o bucata de prajitura, stiu ca voi reveni la forma initiala, dar mai stiu ca “it takes time”. Ma iert ca azi nu m-am coafat, ci doar mi-am prins repede parul in coada. As fi avut probabil timp de coafat, dar nu am avut chef…si e ok, e ok sa nu ai chef.  Am inteles ca nu voi mai fi niciodata ceea ce am fost, dar is it good? is it bad? Who knows… Important e ca voi fi altcineva si o sa invat sa ma iubesc dinnou pe mine, after all trebuie sa fie ceva de capul meu daca am adus pe lume asa o comoara!