La ceas de seara…

19 Nov

Zilele astea am tot blamat alaptarea si i-am pus gand rau, de intarcare, picei mele de 1 an si imediat 10 luni pentru ca mi-a terorizat tatele intr-un hal fara de hal. Or fi ultimii canini de vina, o fi varsta sau ceva noi achizitii, dar cert e ca pitica mea suge ca un bebe mic, ba isi mai si infige dintii cu pofta in cate un san moale si pufos, lasandu-ma cu lacrimi in ochi si un tipat de durere inabusit in piept… Dar aseara…aseara am avut o revelatie minunata… Stateam in pat, moarta, praf si pulbere, cum ii sade bine unei mame dupa o zi mamicit, si asteptam sa ii vina si puiutei mele somnul cel dulce pe la gene. Puiuta nu se lasa nicicum induplecata, avea prea multe jocuri de jucat si colturi de explorat ca sa aiba timp sa doarma… Si asa, cum stateam semi-adormita si meditam la nemurirea sufletului, pe puiuta a lovit-o crunt oboseala, s-a si lovit la degetel in ceva blestemata de jucarie si a inceput sa planga neconsolat cu lacrimi de crocodil si suspine de dinozaur. Am luat una bucata puiuta maraita si inlacrimata in brate si am scos doi sani frumosi si de lapte datatori din maieul din dotare si….minune! Puiuta s-a oprit din plans si un zambet mare i-a luminat fata inca umeda de lacrimi. A oftat adanc si s-a atasat la san cu ochii pe jumatate inchisi, lipita tare de tot de mine, intr-o imbratisare dulce si calda. Ei bine, atunci am avut eu revelatia! Uite cum ii ofer eu puiutei mele o oaza de pace si liniste, cum se simte ea aici, la san, in siguranta, cum se linisteste ea cat ai zice peste… Si , pe masura ce ea adormea, ii ascultam respiratia linistita, ii priveam pleoapele grele de somn inchizandu-se peste ochisorii aceia minunati, ii simteam trupusorul relaxat, moale si cald, lipit de al meu si am plans… Am plans pentru ca am realizat ca odata si oadata se va sfarsi cu alaptarea si nu stiu daca voi fi vreodata cu adevarat pregatita… Am plans pentru ca as vrea sa o tin mereu asa, la sanul meu, sa ii ofer liniste, pace, sa o pazesc de tot ce e rau, de tot ce doare, sa adoarma la pieptul meu, sa ii vad ochisorii cum i se inchid, sa ii simt caldura si mirosul. Stiu ca si atunci cand nu o voi mai alapta voi avea bratele in care sa o primesc neconditionat, sa planga, sa rada, sa se odihneasca acolo mereu…stiu, sau cel putin sper, ca voi fi mereu locul ei de siguranta, dar la fel stiu si ca mereu imi va fi dor sa o simt la sanul meu…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: