Mama de doi

12 Feb

In ciuda a tot ce am auzit și am citit (și nu au fost puține),  nu mi-am imaginat ca venirea pe lume a celui de-al doilea copil va zdruncina atât de tare universul nostru. Acum,  cand a trecut deja aproape un an,  pot spune cu mana pe inima ca nimic nu te poate pregăti pentru acel moment.  Cu toate astea,  clar a contat enorm faptul ca am citit și am aplicat multe masuri menite sa ușureze tranziția la aceasta noua și minunata etapa.  Cu drag o sa împărtășesc cu voi ce a funcționat,  în speranța că voi ajuta cât mai multe familii.  

In primul rand,  am fost sincera.  Am vorbit cu copila mai mare despre ce se petrece în corpul meu,  despre copilul care creste acolo,  despre sentimentele pe care le am.  I-am spus ca ma sperie gândul ca o sa mai am un copil,  ca nu știu cum ma voi descurca,  ca uneori ma simt copleșită și îngrijorată.  

Apoi am citit.  Mult.  Orice despre venirea pe lume a unui alt copil, despre frați,  despre familia cu mai mulți copii,  despre naștere.  Din fericire,  exista destul de multe cărți pentru copii dedicate acestei teme,  asa ca am ales ce am considerat ca ni se potrivește cel mai bine și am citit de nenumărate ori acele cărți. 

Cu toata aceasta pregătire,  pentru copilul meu a fost dificil sa accepte lipsa mea de  acasă atunci când am născut-o pe surioara ei și necesitatea de a ma împărți cu o alta ființa.  Au fost niște luni foarte grele,  luni care mi-au depășit în intensitate cele mai negative scenarii pe care mi le făcusem anterior.  Cu toate astea,  am reușit sa redobândesc echilibrul nostru familial și sa clădesc o relație frumoasa intre fiicele mele.  

Cel mai important cred ca a fost timpul special pe care i l-am acordat fetitei mele indiferent de cât de obosita am fost.  Am petrecut minim 15 minute împreună zi de zi,  timp în care am încercat sa ne reconectam,  am făcut ceea ce ea și-a dorit și eu am fost doar a ei,  fără telefon,  fără bebe atârnat de mine,  fără gânduri care sa zboare în alta parte.  Uneori fetita mea a vrut doar sa ne îmbrățișam,   alteori sa ne jucam diverse jocuri. Când  rămâneam în pana de idei,   am folosit un borcanel în care se aflau biletele cu diverse activități notate și extragem un bilețel,  urmand apoi sa facem ceea ce scria pe el. Timpul special a fost și ca rămâne o unealta magica de reconectare. 

Apoi,  am vazut in copilul meu multă furie,  am văzut și tristețe și alte sentimente atat de mari și de greu de dus pentru un pui atât de mic…  Ca sa o ajut sa le constientizeze și sa exprime aceste sentimente,  am folosit un cub al emoțiilor  adică un cub care are desenate diverse fete care exprima emoții (fericire,  tristețe,  furie  ingrijorare  etc).  După fiecare criza de furie,  gelozie,  plans o rugam sa îmi spună cum se simte folosind cubul.  Apoi,  am început sa îl folosim tot mai des pentru a descrie stările prin care trecam pe parcursul unei zile,  inclusiv fericirea și alte emoții pozitive.  Cu mana pe inima recunosc ca pentru noi a fost cea mai de succes practica.  Copila mea a reușit sa își recunoască emoțiile,  sa le verbalizeze și apoi sa le accepte,  ceea ce a dus la un echilibru interior fantastic! 

Am incercat sa ii explic puiului meu ca iubirea mea pentru ea e la fel de puternica chiar dacă mai am un suflet acum pe care îl iubesc enorm. Am realizat ca ei ii este greu sa înțeleagă faptul ca iubirea se dublează și creste,  nicidecum nu se divide,  asa ca am aplicat un experiment drăguț despre care citisem undeva.  Am luat doua lumânări și i-am spus puiuței ca fiecare lumânare este una dintre fetitele mele,  apoi le-am aprins și i-am explicat ca  focul e iubirea mea și asa cum fiecare arde puternic,  la fel de puternic,  asa e și iubirea mea pentru ele și prima lumânare alte la fel de puternic și după ce am aprins-o pe a doua.  Copilei i-a plăcut foarte mult,  pentru ca m-a rugat de multe ori sa facem jocul cu lumânărele. 

Un alt lucru care a ajutat enorm au fost povestioarele terapeutice. Aceste povesti au ca personaje oameni,  animale sau chiar obiecte și sunt centrate pe transmiterea unor mesaje,  emoții,  sentimente.  Copilul se identifica cu personajul,  astfel încât deschid o poarta spre autocunoaștere și ajuta copilul sa îmi recunoască sentimentele,  emoțiile și sa le accepte.  Am observat de multe ori ca,  după un episod de gelozie,  spre exemplu,  copila mea mă ruga sa ii citesc  astfel de povesti despre iubirea dintre frați.  Cred cu tărie ca a ajutat foarte mult lectura de acest gen. 

Multe ar mai fi de zis,  dar ma opresc aici,  nu înainte de a recunoaște cu mana pe inima ca tot drumul acesta greoi a meritat pe deplin efortul.  Fetele mele au o relație sincera și autentica și,  doar privindu-le împreună,  îmi oferă satisfacții de neimaginat.  Nu exista eforturi prea mari,  nu exista sacrificii atunci când e vorba de copiii noștri minunati… 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: